Cuprinde cu privirea atelierul parasit cu pereti verzi.Razele soareului ii supara ochii,la geam nu exista nici o perdea,era o incapere lipsita de fanetziile vietii cu unelte pline de praf.Baiatul incearca sa se scoale.Isi incheie nasturii de la camasa albastra,deschide larg ochii si priveste inca odata in jurul lui.Se simte prizonier intr-un decor ravasit,vrea sa evadeze,dar n-are cum...n-are unde...poate doar in vise caci realitatea o respira chiar acum prin plamanii ratiunii sale;respira praful mortii viselor caci oxigenul numai e la reducere in lumea verde a terrei,s-a epuizat.
Acum se ridica,isi i-a servieta,si pleaca dar numai dupa ce mai cerceteaza putin incaperea.Se simtea urmarit de un dicator cu un cutit urias in mana,gata sa-i reteze aripile,sa-i franga zborul.Se simtea inconjurat pretutindeni de prizonierii razboiului cu el insusi.Nu-l lasau sa traiasca,nu-l lasau sa viseze.Cand ajunse afara,nu cauta decat o privire,un zambet,un motiv ca sa-si continue drumul,dar strada era pustie,doar niste marionete ale unei scenete false se invarteau bete de ratiune in jurul rafturilor goale din magazine,in jurul cladirilor...erau pretutindeni.Erau si cateva papusi de ceara in uniforme in culori pastelate cu parul in mainile vantului."Mai bine ar fi ars-se gandea el- macar asa nu ar mai fi modelate de marionete".Erau ganduri interzise,imorale pentru teatrul de papusi ce ardea la fiecare chibrit al propriei ratiuni."Totul e fals,stratul de machiaj acopera adevarata fata a vietii,acopera sufletul ce zace in el cu vise moarte si mii de deziluzii.Lumea nu traieste,caci nu viseaza,toti doar se lasa condusi de celebrul designer al viselor moarte,le face costume papusilor de ceara si marionetelor apoi aceste materiale le distrug incet...dar sigur sau poate...prea repede!
"O, biata raţiune! Încerc şi eu să gândesc, să fiu onest şi corect,sa simt dragostea...dar,el nu ma lasa:Ceausescu..si tot ceea ce a creat el;celebrul designer de costume false al Romaniei!
Ma întreb cu frică, ce se intampla cu mine cu ceea ce traiesc acum...ma va cuprinde oare şi pe mine greaua boală a ultranaţionalismul? Din punct de vedere moral e o cercetare atat de grea!Contactul cu răul imi tulbură raţiunea.Adevarata ratiune,nu ceea ce vad,nu in ceea ce creed ei.
Eu nu cunosc doar trei culori...ci o paleta intreaga de vise colorate...M-am născut într-un stat totalitar şi am fost intoxicat, ca toţi ceilalţi, de ideologia acestuia. Iar adevărul şi binele, dezirabilul social şi politic nu le pot obţine prin simpla întoarcere pe dos a ideologiei comuniste – care este mediul meu de viata.Uneori cand vad cum toti pronunta un singur nume,poarta cu miile aceleasi costume,vad doar trei culori,iubesc un singur lucru...simt ca mi se spulbera niste iluzii intelectuale.E o viata plina de boli colective şi de vinovăţii dar,eu parca nu ma incadrez...eu sunt altundeva...nu sunt cu ei...nu ma inghesui sa-l vad pe dictator,nu-l admir,nu ascult nimic din ce zice si urasc din ce in ce mai tare tot ceea ce iubeste el."
Baiatul se plimba pe strada cu nr.113.Priveste cu uimire totul,de parca ar fi cazut brusc pe o alta planeta,si mai bizara decat cea anterioara.Nu intelege nimic.Isi pune mii de intrebari la care raspunde singur."De ce sutn galantarele goale?De ce costumele acesto marionete sunt atat de modeste?De ce nu zambeste nimeni?De ce sunt doar 3 culori,doar o singura persoana principala in viata tuturor,de ce inimile bat la fel cand rasuna un singur nume,un singur cuvant?De ce oare sunt asa de banali si totusi atat de preocupati in a-si complica viata cu creatii copiate de la Hitler si programate pe materiale proaste?"
E bizar...in mintea lui are loc revolutia pasiunii cu ratiune dar,el saluta doamnele,merge normal si inima lui bate pe refrenul inocentei .E inca un inocent,crede ca va salva ceva,crede ca va reusi dar,el e unul singur...cu toate visele lui...dar e singur.
Privirea ii se adanceste in asfaltul incins...dar el parca ar citit coduri din vise,si nu-si poate dezlipi privirea.A mers asa mult timp.In jurul lui se auzeau vocile papusilor de ceara"Traiasca Ceausescu!"
"Refrenul inimii mele duce spre mii de dungi colorate,al lor duce spre un singur punct:dictatorul" isi zise el dezamagit de propriile-i ganduri,dezamagit de lumea in care traieste.
Se facuse seara,iar el tot mergea si mergea,nestiind incotro se indreapta.Mergea incet,din ce in ce mai incet,gata sa cada dintr-un moment in altul in plasa melancoliei.Era sa fie martorul mortii propriului lui suflet plin de lucruri frumoase...plin de vise..daca nu era intrerupt.In momentul acela venise spre el o papusa de ceara cu codite.Baiatul ridica privirea si se uita spre mana lui stanga prinsa in palmele micutei.
Ea ii zise:
"Iertati-ma,v-a cazut asta!" si ii dadu o hartie verde pe care scria"Cu timpul vei descoperi ca sufletul tau e mereu liber!"
Baiatului ii dadura lacrimile...
"Multumesc,este un mesaj frumos dar,nu este al meu!Probabil l-a scapat cineva!"
"Dar,tovarase,am vazut cand v-a cazut din mana,acolo l-ati tinut tot timpul!"
"Serios?Nu imi amintesc sa fi vazut vreodata hartia asta!Dar daca spui tu!"
"De ce sunteti trist?De ce plangeti?"
"Credeam ca mi-a murit sufletul!"
"Stiti,sufletul nu moare doar calatoria lui prin Univers este infinita!"
"Ce te face sa spui asta?Hai spune repede de unde ai copiat-o?"
"Dvs. ca si mine aveti un refren al "vietii",se spune ca muzica e poezia sufletului dar,pentru poezie,pe langa vocea zeului dictator mai ai nevoie de libertatea sunetelor.Tovarase ati pus catuse viselor,nu se pot inalta...!"
"E frumos...dar n-am cheie!"
"Ba da,aveti:ratiunea!"
El inchise ochii,incercand sa se gandesca la o replica buna pentru papusa dar,cand ii deschise din nou se vazu intre peretii verzi ai camerei lui.Visase!
